Viata cotidiana la Curtea Regala a Romaniei (1914-1947)
Viata cotidiana la Curtea Regala a Romaniei (1914-1947)
Autor : Stefania Ciubotaru
Viata cotidiana la Curtea Regala a Romaniei (1914-1947) radiografiaza existenta cotidana a celor trei familii regale (regele Ferdinand I si regina Maria, regele Carol al II-lea si regele Mihai I), prezentand modul de constituire al acestora,
relatiile dintre parinti si copii, relatiile dintre frati, ce venituri aveau si cum isi cheltuiau aceste venituri, unde si cum locuiau, cum se imbracau si ce mancau, cum isi petreceau timpul liber printre activitatile oficiale la care trebuiau sa participe, care erau relatiile cu rudele si persoanele din imediata apropiere si care a fost starea de sanatate si bolile de care au suferit membrii familiei regale, unele dintre acestea fiindu-le fatale.
Cartea de fată prezinta o imagine concreta si extrem de ampla a vieţii cotidiene a unei familii, care, dincolo de orice dispute politice si abordari subiective, a condus Romania timp de mai mult de trei decenii. Istoria acestei tari – cu succesele si înfrangerile ei, cu momentele de glorie şi de disperare – a avut în fruntea ei o Casa Regala care si-a adus contributia la evolutia Romaniei in prima jumatate a secolului al XX-lea.
prof. univ. dr. Ioan Scurtu



Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia
Autor : Selma Lagerlof
Numar pagini : 416 p.
Editura : Cartex 2000
.
.
Partea întâi 
BAIATUL
AKKA DIN KEBNEKAJSE
MINUNATA CALATORIE A LUI NILS
CASTELUL GLIMMINGE
DANSUL COCORILOR DE LA KULLABERG
PE VREME PLOIOASA
SCARA CU TREI TREPTE
PE MALURILE RÂULUI RONNEBY
KARLSKRONA
CALATORIA SPRE ÖLAND
CAPATUL DE SUD AL INSULEI ÖLAND
FLUTURELE CEL MARE
INSULA CAROL CEA MICA
DOUA ORASE
CIORILE
TARANCA CEA BATRÂNA
DE LA TABERG LA HUSKVARNA
LACUL CEL MARE AL PASARILOR
FOTA TESUTA IN CASA
Partea a doua
POVESTEA LUI KARR SI COAMA
VRAJITOAREA VANTULUI
SPARGEREA GHETII
ÎMPARTIREA MOSTENIRII
DEGETEL SI URSII
POVESTEA MINEI FALUN
NOAPTEA VALPURGIEI
POTOPUL
ÎN UPPLAND
DUNFIN
STOCKHOLM
VULTURUL GORGO
PESTE GÄSTRIKLAND
O ZI ÎN HÄLSINGLAND
ÎN MEDELPAD
O DIMINEATA ÎN ANGERMANLAND
VASTERBOTTEN SI LAPONIA
OSA, PAZITOAREA DE GASTE, SI MICUL MATS
ÎN LAPONIA
SPRE CASA
LEGENDE DIN HÄRJEDALEN
VÄRMLAND SI DALSLAND
COMOARA DE PE INSULA
CALATORIA SPRE VEMMENGHÖG
ÎN SFARSIT ACASA
Fii demn ! – DAN PURIC
DAN PURIC
FII DEMN !
…intr-o zi, genialul meu profesor de teatru, unicul Dem Radulescu, mi-a pus o intrebare surprinzatoare:
-De ce citesc o carte, draga Dan Puric?
-Ca sa deveniti cult, domnule profesor! i-am raspuns eu imediat.
-Nu, draga Puric! Eu o citesc ca sa nu-ti dau un pumn in gura! Ti-l dau dupa ce o citesc!
Si asa am aflat ca, de fapt, cultura nu mantuie. Cel mult, amana. Specia nu are prieten, ci concurent! Iar specia culturala, oricat de rafinata ar fi, n-are nimic de a face cu spiritul crestin…
………
“Constiinta martirică este este profund salvatoare. Ne salvează de la înecul istoric. Ea este un paradox izbăvitor ce anulează în chip firesc instinctul de conservare atunci cînd este vorba de apărarea chipului lui Dumnezeu.
Iese astfel în mod nebănuit din lantul cauzal al naturii, aducîndu-ne o natură superioară. Contrazice flagrant ratiunea omenească, ascultînd de o altă ratiune, de cea a lui Dumnezeu” Dan Puric

dan puric
………
…dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, un ţăran plin de vitalitate, cu simţul realităţii, vezi un ghetou neocomunist, fără perspectivă politică, fără viitor, trăind o confuzie şi o improvizaţie totală. Un destin aproape tragic.
Dacă priveşti prin ochii lui Don Quijote, vezi o ţară cu o taină imensă, capabilă să dăruiască şi celorlalţi. Depinde prin ce ochi o priveşti. El s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite.
Eu, la fel, m-am îndrăgostit de România, nu din văzute, pentru că îţi vine să te sinucizi dacă ieşi acum pe stradă, ci din ce-am citit şi din ce mi-au povestit alţii despre ea.
De ce a scris Gheorghe Brătianu că poporul român e un miracol? De ce nu a spus că e un gunoi, cum fac cei de acum, care l-au decapitat şi pe Eminescu? Scormonesc vulgaritatea în operele lui ca să-l desacralizeze, să-l biologizeze pe scriitorul despre care Cioran spunea că şi Buddha ar fi gelos pe biografia lui.
…………
Structurată în sase capitole, cartea lui Dan Puric, scrisă la persoana întâi, este confesiunea unui om care se bucură de fiecare răsărit de soare si care, cu sensibilitate dar si cu luciditate, redescoperă, pentru sine dar si pentru noi, reperele necesare oricărui român: mama, pământul si martirii neamului.
Cu o scriitură simplă dublată de umor si ironie, autorul cărtii “Fii demn!” reconstruieste prin prisma unui demers personal o lume ce se caută pe sine dar care, în esenta ei, nu si-a pierdut simtul valorii si credinta.
Decupajele de viată, poeziile, portretele, întâmplările relatate simplu, dar viu, povestile si eseurile pregătitoare fac lectura, aparent, usoară.
Dar, abia după ce închizi cartea, îi întelegi mesajul fascinant. Demnitatea nu se învată într-o lectie ci se deprinde din prima până în ultima clipă a vietii.
…………
Dan Puric s-a născut la 12 februarie 1959, la Buzău. După ce a absolvit, în 1985, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa prof.univ.dr. Dem Rădulescu, a jucat trei ani pe scena Teatrului “Mihai Eminescu”, din Botoşani.
Din 1988 este actor la Teatrul Naţional “I.L.Caragiale” din Bucureşti şi societar de onoare, din 2001.
A străbătut lumea cu spectacole pe care le-a regizat şi a fost răsplătit cu numeroase premii, atât în străinătate, cât şi în România: Premiul “Golden Arena”, la Festivalul Internaţional de film de la Pola Iugoslavia, pentru rolul principal din “Broken Youth”; Premiul special la cel de-al doilea Festival al Pantomimei de la St.Croix – Elveţia; Premiul pe 1996 la Chicago Artists International Program; Premiul “Constantin Tănase”, la Festivalul Umorului pentru rolul principal din “Omul care a văzut moartea”; Premiul pentru Teatru de Pantomimă, acordat de Secţia Română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – Fundaţia Teatrul XXI, în 1997; Premiul UNITER acordat de Secţia Română a AICT, pentru spectacolul “Toujours l’amour”, în 1999; Marele Premiu al Fundaţiei “Anastasia” 2002; Marele Premiu UNESCO pentru Dezvoltare Culturală – “pentru promovarea artei scenice româneşti în străinătate”; Marele Premiu la Festivalul “One Man Show” de la Chişinău; Premiul UNITER pentru Teatru Non-verbal, în 2003.
Decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler – pentru servicii excepţionale în cultură, în anul 2000.
CUPRINS:
Capitolul 1. Amintiri (sau de ce sunt eu asa cum sunt)
1.Mama
2.Mamaica
3.Amintiri
4.„Dincolo de aparente”
5.Acum
6.Moartea vanatorului
7.Gastele
Capitolul 2. Mici povestiri ajutatoare pentru regasirea de sine
1.Barba (eseu despre libertate – sau cum era sa ma pierd pe mine de mine insumi)
2.Bibliotecara (o simpla adresa in Romania sau cum era sa ma pierd in propria-mi tara)
3.Turismul salvator (sau unica solutie de a iesi din criza)
4.Simtul valorii
5.Vrabiuta
6.Pana de curent
7.Puiul (despre iesirea in lume a sufletului romanesc)
Capitolul 3. Despre roua demnitatii noastre – martirii
1.Adevarul pacatosului
2.Setea
3.Sfantul din inima
4.Monahul
5.Cainele din Montargis
6.Stupul
Capitolul 4. Alte povesti si eseuri pregatitoare pentru a ne reobisnui cu actul marturisirii crestine
1.Frica cea buna
2.Curajul marturisirii
3.Mica frantuzoaica
4.Solutia romaneasca pentru dialog la nivel inalt
5.Ganditorul
6.Domnul profesor
7.Despre anatomia inimii triste la romani (sau infarctul sufletesc)
8.Privirea salbaticilor – privirea ambasadorilor
9.Nesansa Romaniei
10.Memoria pomenire
11.Razboiul continuu
12.Instinctul jertfelnic si sufletul frumos
13.Un suflet frumos
14.Un film incomplet
15.Apropierea de martiri
Capitolul 5. Mierla alba
1.Niste martiri
2.Luceafarul martir
3.Inviere
Capitolul 6. Romania sufleteasca
1.Romania sufleteasca
2.Vis
Ion Dolanescu -Ion Dolanescu o viata de cantec
Ion Dolanescu -Ion Dolanescu o viata de cantec
Ionut Dolanescu a lansat o carte dedicata tatalui sau, Ion Dolanescu. Volumul„Ion Dolanescu, o viata de cantec“, scris de Luminita Tuca, ilustreaza diverse aspecte ale vietii artistului, de la debutul in muzica populara si cariera de succes, pana la familie si credinta.
„Biata mama s-a zbatut, ne-a crescut singura, a incercat sa ne ajute cum a putut. Am avut o copilarie chinuita, intr-o casa impovarata cu nevoi, intr-o ograda saraca, fara pasari grase, fara porc… Mama iubea florile si intotdeauna aveam gradina plina, dar legume si zarzavaturi nu prea cresteau in pamantul uscat. De multe ori ramaneam fara gaz pentru lampa. Bezna din copilarie ma face intotdeauna sa am in casa becuri mari, care sa lumineze cat mai bine, sa pot sa vad fiecare chip de om cu care stau de vorba.”, povestea artistul despre copilaria sa incercata.
Anul aparitiei: 2010
Nr.pagini: 319
Noua ordine alimentara – Si noi ce mai mancam ? Volumul2
Noua ordine alimentara – Si noi ce mai mancam ? Volumul2
Cartea poate fi cumparata de la libraria online www.vreau-carti.ro
Programul de întinerire Real Age. Cum să arătaţi mai tânăr şi să trăiţi mai mult
Programul de întinerire Real Age. Cum să arătaţi mai tânăr şi să trăiţi mai mult
Autor: Dr. Michael F. Roizen
An aparitie : 2010
În ultimele decenii, speranţa de viaţă a crescut şi cei mai mulţi dintre noi se pot aştepta să ajungă la o vârstă înaintată. Cu toate acestea, nu este de dorit ca în ultimii treizeci de ani de viaţă să fim bolnavi, infirmi, dependenţi de familie sau
de medic. Bazându-se pe bogata sa experienţă ca medic, precum şi pe numeroase descoperiri ştiinţifice legate de procesul de îmbătrânire şi de factorii care îl accelerează, Michael F. Roizen a pus la punct programul RealAge, fundamentat pe ideea că avem o vârstă calendaristică, dar şi una reală, ce reflectă cu mai multă fidelitate cu cât a îmbătrânit corpul nostru.
Autorul ne propune un tabel de calcul al vârstei noastre reale şi ne oferă peste 70 de soluţii pentru reducerea acesteia şi pentru a avea o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă. Pentru fiecare dintre aceste soluţii este indicat numărul de ani câştigat prin punerea ei în aplicare. Urmând recomandările sale, veţi descoperi că nu avem nevoie de tratamente cosmetice sau de chirurgia estetică pentru a arăta mai tineri, ci putem cu adevărat să devenim mai sănătoşi şi mai plini de energie.
Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)
Neagu Djuvara (n. 18 august 1916), fiul Tincăi Grădişteanu şi al lui Marcel Djuvara, nu a ales întâmplător subiectul cărţii sale: este ultimul descendent, pe linie maternă, al unui neam boieresc important care a dat ţării membri în elita politică cu ajutorul căreia domnii pământeni au domnit în Ţara Românească, iar pe linie paternă, al unui alt neam de boieri, aromâni la origine, stabiliţi în principate la sfârşitul veacului al XVIII-lea, care a dat şi el ţării politicieni, diplomaţi,
medici, profesori universitari. O demonstraţie în răspăr cu imaginea cultivată de regimul nivelator din ultimii 50 de ani, care a negat vehement rolul aristocraţiei în complexa structură socială, politică şi culturală a principatelor române.
Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor este o cercetare asupra unei familii boiereşti şi, în fapt, un volum ce priveşte istoria instituţiilor politice româneşti premoderne. Fără tagadă, aşa cum reiese din minunata demonstraţie a autorului, istoria boierimii române atinge încontinuu istoria politică a principatelor, deoarece marea boierime a jucat un rol foarte însemnat – ba chiar dominant în guvernarea ţării, dinainte de „descălecători“ şi până la naşterea României moderne. Vom descoperi în ce fel marile familii boiereşti şi-au dobândit sau şi-au pierdut moşiile şi, odată cu averile, privilegiile politice şi dregătoriile înalte. Cum au fost rând pe rând şi mai mult sau mai puţin conştient, agenţii aproape exclusivi a trei influenţe străine, determinante în domeniul culturii: cea slavonă, în primele timpuri ale Evului nostru Mediu, cea greacă, apoi turco-fanariotă, în secolele XVII-XVIII, la urmă cea franceză în secolul al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea. Cum au încheiat alianţe de familie, puternic marcate de endogamie, pentru a conserva rangurile şi din nou averile. Cum femeile, adesea aprige, au jucat un rol însemnat în transmiterea numelui. Cum ei, boierii, au fost promotorii modernizării României ca revoluţionari, reformatori, oameni politici. Cum, către sfârşitul veacului al XIX-lea, când sarcina guvernării României este preluata de burghezia naţională, neamul Grădiştenilor se stinge în dureri: moarte timpurie, sinucideri, copii din flori, alienaţie mentală.
Neagu Djuvara, pare-se ultimul Grădiştean, oferă un capitol inedit de ilustraţii, facsmilie, arbori genealogici, tabele de ascendenţi, indici de familii înrudite. S-ar părea că, potrivit uneia dintre genealogii, nepoata sa reia saga familiei Grădişteanu, căsătorindu-se cu un alt descendent al unei alte ramuri a Grădiştenilor!
Cartea poate fi cumparata la pretul de 42.75 ron pe www.vreau-carti.ro
Anima Templi
Anima Templi este primul volum din trilogia Fratia Templierilor
Autor :Robyn Young

In ajunul ultimei Cruciade, un tanar cavaler, animat de vitejie si aparat de credinta, trebuie sa pastreze secretul care poate schimba pentru totdeauna cursul istoriei.
Cand Will Campbell se alatura celei mai puternice organizatii din Europa, Ordinul Cavalerilor Templieri, paseste in universul intrigilor si al pericolului. Sarcina sa este sa recupereze un text eretic, furat din pivnitele Ordinului. Dar ceea ce Will nu stie este ca manuscrisul ascunde planurile unui grup secret din cadrul Ordinului, cunoscut drept Anima Templi – Sufletul Templului.
Cel care stapaneste codexul va controla destinul templierilor. Si toti cei din jurul lui Will sunt gata sa ucida pentru putere.
„Daca va pasioneaza templierii, Cruciadele si Evul mediu, aceasta-i cartea voastra. Robyn Young este una dintre vocile tinere ale literaturii, iar glasul ei se face auzit pana departe.” Sharon Kay Penman
Cartea poate fi cumparata de pe www.vreau-carti.ro cu pretul de 47.41 ron
Aprilie în Paris de Michael Wallner
Aprilie în Paris de Michael Wallner
«Un roman superb şi alert care menţine suspansul până la ultima pagină.» — Booklist
Paris, 1943. Michael Roth are 21 de ani, este german şi atrage interesul superiorilor săi prin faptul că poate vorbi limba franceză fără absolut niciun pic de accent. Motiv pentru care este racolat să lucreze ca interpret în cadrul interogatoriilor la care sunt supuşi localnicii suspectaţi de către autorităţile naziste. Franţa este ocupată de nemţi. Roth se dovedeşte a fi un membru model al Gestapo-ului, deşi el personal nu agreează principiile regimului pe care îl reprezintă. Dar face pur şi simplu ceea ce i se cere. După programul de lucru, alege să-şi petreacă timpul liber în cu
totul alt mod decât colegii săi ofiţeri, ale căror nopţi se risipesc în nightcluburi şi bordeluri. Michael îmbracă haine civile şi rătăceşte pe străzile Parisului, încercând să trăiască o viaţă normală sub o identitate total diferită: se dă drept francez, cunoaşte tot felul de oameni, se prezintă sub numele Antoine. Într-o bună zi, o cunoaşte pe Chantal, fiica unui anticar, încep să-şi petreacă serile împreună şi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt înainte de a-şi revela fiecare adevărata identitate. Acest lucru va avea consecinţe extrem de tragice.
Scris într-un stil cinematografic, romanul Aprilie în Paris oferă o lectură irezistibilă în măsura în care dramatismul poveştii este susţinut perfect de suspans până la ultima pagină.
«Captivant şi irezistibil. Un debut impresionant.» — USA Today
«Aprilie în Paris este un roman puternic… Wallner surprinde cu măiestrie esenţa unei lumi zbuciumate şi descrie dilema unui soldat apolitic prins între datoria de a se supune şi propriile lui sentimente.» — Frankfurter Neue Presse
«Plasat la intersecţia dintre stilul lui Ken Follet şi a lui Bernard Schlink, Aprilie în Paris este un roman pe care să-l citeşti şi să-l dai mai departe prietenilor: o poveste de dragoste pentru bărbaţii care nu plâng niciodată.» — Brigitte Magazine
Michael Wallner s-a născut la Graz, în Austria, în 1958. A lucrat ca actor şi scenarist, înainte de a se dedica scrisului. Până în prezent, a publicat mai multe romane.
Cartea Aprilie în Paris a devenit un bestseller internaţional, va apărea în 25 de ţări şi va fi ecranizată pentru televiziune.
Cartea poate fi achizitionata la pretul de 27.55 RON pe www.vreau-carti.ro
Bine Ca Esti Tu Destept! de John Fardon
Bine Ca Esti Tu Destept! de John Fardon
În fiecare an, profesorii de la Oxford si Cambridge pun întrebari aparent bizare candidatilor la admitere, în încercarea de a separa pleava de grâu si pe cei destepti de ambele.
Explorând cu abilitate caile sinuoase pe care le parcurge mintea când este solicitata, cartea de fata ofera raspunsuri surprinzatoare la 60 de întrebari atât de crude prin simplitatea lor.
Un adevarat tur de forta, de la filozofie la fizica, de la literatura la matematici.
O splendida pirueta pe culmile gândirii abstracte, o harta intelectuala pentru minti antrenate.
Cum ti-ar placea sa îti masori desteptaciunea cu mintile luminate de la Oxford ori Cambridge?
- Este natura „naturala”?
- Ce este soarta?
- Unde se încadreaza în lege onestitatea?
- Lacomia este buna sau rea?
Cartea poate fi achizitionata la pretul de 23.66 Ron pe www.vreau-carti.ro
Codex de Lev Grossman
Codex este bestseller international si a fost publicat in 13 tari.
Codex este povestea lui Edward Wozny, un tanar bancher de succes care urmeaza sa plece in concediu pentru prima data in ultimii ani. Dar interventia unei cliente bogate si misterioase ii strica planurile. Aparent, ducesa il roaga, insista chiar, sa o ajute sa inventarieze biblioteca privata mostenita impreuna cu sotul ei.
Adevarata sarcina a lui Edward este sa gaseasca in biblioteca familiei un codex extrem de pretios si vechi de cateva secole. Insa nu doar autenticitatea obiectului este pusa la indoiala, ci insasi existenta sa.
Margaret Napier, specialista in istorie medievala, este si ea atrasa in cautare. Iar Edward este hotarat sa rezolve misterul si sa desluseasca legaturile stranii dintre legenda textului si un joc pe calculator care il absoarbe cu totul in orele tarzii ale noptii.
„Bibliofili, bucurati-va! Inteligentul roman de debut al lui Lev Grossman ii incredinteaza eroului misiunea de a cauta nu doar intr-o biblioteca, ci in doua biblioteci misterioase o fabuloasa carte medievala care s-ar putea sa nici nu existe… Acest puzzle alcatuit din secrete-in-secrete li se potriveste de minune admiratorilor unor romane ca Numele trandafirului de Umberto Eco si Clubul Dumas de Arturo Perez-Reverte.” Detroit Free Press
Pe www.vreau-carti.ro la pretul de 28.41 Ron
Wyrm de Orson Scott Card
Orson Scott Card este singurul autor de science fiction care a primit in doi ani consecutivi prestigioasele premii Hugo si Nebula.
„Orson Scott Card scoate la iveala filozofii din noi si ii obliga sa reflecteze la suflet sau la cupluri conceptuale ca bine/rau si gresit/corect.” The Washington Post
„Fiecare cuvant al lui Orson Scott Card e incarcat de intelesuri. In Wyrm, nominalizata de New York Times printre cele mai bune carti ale anului 1997, exploreaza cu iscusinta temele credintei, ale destinului si ale iertarii din binecunoscuta serie Ender. Imakulata este o lume complexa atat din punct de vedere biologic, cat si social. Romanul putea sa fi fost de doua ori mai lung, daca ar fi insistat pe detalii, dar stilul lapidar ales de Card confera senzatia de mit, de legenda adanc ascunsa in subconstientul omenirii.” Locus
„Wyrm seamana mult cu Ender, cu Stapanul cantecelor si chiar cu Dune. Totusi, nu sunt la fel. Card utilizeaza tema copilului supradotat pentru a aborda idei multiple. In Ender era vorba despre respectul de sine si vinovatia fata de lucrurile care constituie, sau nu, responsabilitati personale. In Stapanul cantecelor era vorba despre putere si iubire, dar si despre comunicare. In Wyrm, Card exploreaza liberul arbitru si ispitirea.” The Magazine of Fantasy & Science Fiction
„Wyrm investigheaza natura dorintei si a tentatiei. Cum suntem noi, oamenii, pe dinauntru? Ne putem impotrivi si putem face lucrurile pe care optam sa le facem, sau suntem inrobiti sa le facem pe cele la care ravnim? […] Card este nemilos in a ne prezenta asa cum suntem în realitate.” Kirkus Reviews
Cartea poate fi cumparata de pe site-ul www.vreau-carti.ro la pretul de 23.66
Vieti in mozaic
![]()
Vieti in mozaic de Stephenie Kallos
Septuagenara Margaret Hughes locuieşte singură în conacul ei din Seattle, având drept companie o uriaşă colecţie de antichităţi valoroase. Când tânăra Wanda Schultz apare în pragul casei sale în calitate de chiriaşă, aceasta aduce cu sine doar o inimă frântă şi planul de a-şi găsi iubitul rătăcitor. Ambele femei au petrecut ani de zile într-un exil autoimpus, dar, pe măsură ce prietenia dintre ele se adânceşte, acestea se leapădă de armură şi găsesc puterea ascunsă în spatele lucrurilor care doar par a fi fragile. Amuzantă, sfâşietoare şi animată de un potpuriu de personaje excentrice si irezistibile, “Vieţi în mozaic” este un testament pentru izbăvirea pe care o oferă familiile-esurogat si ne arată cât de departe pot merge cele mai mici încercări de îndreptare a nedreptăţilor din lume. ”M-am îndrăgostit pur şi simplu de această carte… Vieţi în mozaic vorbeşte despre alcătuirea unei familii în cele mai neobişnuite împrejurări… Vă promit că nu o să regretaţi dacă o citiţi… veţi găsi în ea înţelepciune şi emoţie profundă… Este o poveste minunată şi captivantă.” Sue Monk Kidd Carte distinsă cu Pacific Northwest Bookseller Association în 2005
Cartea poate fi cumparata pe www.vreau-carti.ro la pretul de 47.49 Ron
TERAPIA DE SUFLET Cum sa regandim fiecare aspect al vietii noastre pentru a fi fericiti…
TERAPIA DE SUFLET Cum sa regandim fiecare aspect al vietii noastre pentru a fi fericiti…
Ai ajuns în viaţă acolo unde ţi-ai dorit? Eşti mulţumit de povestea pe care o trăieşti în fiecare zi? Te simţi binecuvântat şi recunoscător pentru ceea ce ai? Dacă răspunsul tău la aceste întrebări este DA, atunci permite-mi să te felicit pentru alegerile făcute de către tine în fiecare zi, alegeri care te-au adus în starea de mulţumire pe care o declari acum. Dacă răspunsul tău este NU, atunci poate povestea mea te poate ajuta…
Acesta este motivul pentru care doresc să te invit să fi părtaş la călătoria mea în căutarea fericirii, călătorie începută în urma învăţăturilor şi a lecţiilor pe care Dumnezeu, prin intermediul unui eveniment tragic, mi Le-a oferit cu dragostea Sa nemărginită.
Ţi-am deschis această invitaţie în speranţa că prin ceea ce am învăţat eu, te pot ajuta şi pe tine să-ţi găseşti propria cale spre fericire, deoarece suntem mult mai asemănători decât diferiţi, doar că din păcate, de cele mai multe ori, în loc să vedem cât de multe lucruri avem în comun şi să fim mai înţelegători unii cu alţii, preferăm să ne judecăm prin prisma diferenţelor…
Pret 37.99 ron ( www.vreau-carti.ro)
Proiectul SFERA. Studiu asupra entităţilor spirituale sferice
Proiectul SFERA. Studiu asupra entităţilor spirituale sferice
Autor
: Míċeál Ledwith, doctor în teologie şi drept, Autor: Klaus Heinemann, doctor în fizică
Editura: Adevăr Divin
An aparitie : 2010
Cartea poate fi cumparata de pe www.vreau-carti.ro la pretul promotional de 26.60 Ron
Slabesti mincind. Cum sa scapi de kilogramele in plus si sa maninci dupa pofta inimii
Slabesti mincind. Cum sa scapi de kilogramele in plus si sa maninci dupa pofta inimii
Pierderea kilogramelor in plus nu trebuie sa devina un chin, un permanent motiv de stres si de dezechilibru fizic si psihic, ci o sursa de noi placeri culinare.
Noua ordine alimentara – Si noi ce mai mancam? (Vol.1)
Noua ordine alimentara – Si noi ce mai mancam? (Vol.1)
Iata o
carte revolutionara pe care o asteptam cu totii!
Noua ordine alimentara - Si noi ce mai mancam? este o carte care ne invata cum putem gati sanatos si cum putem diferentia alimentele sanatoase de cele nocive, de care trebuie sa ne ferim.
Este o carte unica. Si spunem asta pentru ca autorul, prof. Univ dr. Gh. Mencinicopschi este doctor in biologie-biochimie, specialist in nutritie umana, biologie moleculara, inginerie genetica si, nu in ultimul rand, in alimentatie si industrie alimentara.
Autor: Gheorghe Mencinicopschi
An apariţie: 2010
Pret: 43.61 (doar pe www.vreau-carti.ro)
Amintiri din pribegie de Neagu Djuvara
Amintiri din pribegie de Neagu Djuvara
Octogenar sprinten şi entuziast ca un adolescent, Neagu Djuvara este azi una dintre cele mai fascinante figuri ale vieţii intelectuale din România. Iar cartea sa de memorii – o bijuterie a genului. De pus alături de fabuloasele Amintiri din pribegia după 1848 de Ion Ghica, al căror titlu este, cu fină intenţie, reluat. Legat şi prin rudenie de el [...], Neagu Djuvara e încă mai aproape de acesta prin talentul de a-şi preface amintirile în halima. Mai mult decât un memorialist, el e un povestitor.
Amintiri din pribegie este o carte pe care nici cel mai posmăgit cititor nu o poate lăsa din mână. Ajunge să o deschidă, şi rămâne captiv, hipnotizat de atâtea peripeţii, lumi şi personaje. [...]
Această viaţă de om cum puţine au fost nu explică totuşi decât în mică măsură interesul extraordinar al memoriilor lui Neagu Djuvara. Esenţialul este arta rafinată şi voluptuoasă a povestitorului, capacitatea lui de a preface orice într-o istorie nemaipomenită şi memorabilă [...]. Scriind într-o admirabilă română, ca şi înaintaşul său fost bey de Samos, fostul consilier (şi „negru“, autor de discursuri) din Republica Niger devine, prin aceste „amintiri“, unul dintre cei mai importanţi scriitori români. De azi.
Teme de matematica semestrul al II-lea-Petrus Alexandrescu
Teme de matematica semestrul al II-lea-Petrus Alexandrescu
Culegerile sunt aparute in anul 2010 si pot fi achizitionate la un pret special pe Vreau-carti.ro
Colecţia Teme de matematică oferă elevilor seturi de exerciţii şi probleme cu ajutorul cărora se pot fixa noţiunile nou predate, recapitula cele predate anterior şi evalua nivelul de achiziţii specific disciplinei/ capitolului.
Weekendul de Bernhard Schlink
Bernhard Schlink este autorul bestsellerului Cititorul.
Pasionatii de fictiune istorica vor aprecia cu siguranta romanul Weekendul (2008). Protagonistul, Jorg, este un fost terorist al Rote Armee Fraktion (gruparea BaaderMeinhof), gratiat dupa douazeci si trei de ani de inchisoare, la care a fost condamnat pentru cele patru crime savirsite in numele unei revolutii in care nu mai credea aproape nimeni. Avind ca scop subminarea unui sistem corupt, acela al Germaniei anilor ’70, Jorg ajunge sa plateasca in fata justitiei in numele careia, de fapt, lupta. Problema moralitatii actiunilor sale si ale prietenilor sai din tinerete este dezbatuta printr-o confruntare directa cu Henner, Andreas, Ilse, Ulrich si Karin, cei alaturi de care impartasise idealurile sale revolutionare, in timpul unui weekend petrecut la conacul surorii lui Jorg, Christiane. Insa mult mai dureroasa este confruntarea dintre Jorg si fiul sau, Ferdinand, tinarul care a purtat intreaga viata stigmatul unui tata criminal si al unei mame sinucigase
Un astfel de personaj nu i se parea credibil. Nu se putea ca un om care a dus o viata burgheza, cu nevasta, copii si o slujba buna, care se bucura de recunoastere deplina pe plan profesional, sa devina terorist, apoi sa moara in inchisoare iluminat, sustinind valorile burgheze…(Bernhard Schlink, Weekendul)
„Bernhard Schlink este celebru pentru inteligenta cu care construieste psihologia personajelor sale si strania empatie pe care o are fata de ele in dilemele cu care le obliga sa se confrunte.” (Newsweek)
„Weekendul este un recital uluitor, impartit pe trei zile, in care fiecare ora ne este redata cu mare intensitate – personajele, fosta generatie de extrema stanga, parcurg drumurile interioare ale dificilei intoarceri catre un trecut pe care au vrut sa-l dea uitarii prin viata lor burgheza. Un adevar greu de digerat, care confera povestii incordarea si atmosfera stranie a unui balet de somnambuli, surprinsi dincolo de cortina cenusie a Istoriei. ” (Le Point)
Cartea poate fi achizitionata acum pe VREAU-CARTI.RO la pretul de 23.70 lei
Agenda medicala 2010
AGENDA MEDICALA 2010 – Editia de buzunar
CE VA OFERA AGENDA MEDICALA 2010.
1. Aparitia noilor medicamente inregistrate si intrate in uzul curent in ultima perioada sunt evidentiate cu denumirile comerciale si monografiile aferente la denumirea comuna internationala (DCI) corespunzatoare.
2. Monografii generale, specifice Denumirii Comerciale Internationale, in ordine alfabetica aprobate si utilizate oficial in Romania.
3. Denumiri comerciale de medicamente ale diversilor producatori corescpunzatoare fiecarei Denumiri Comerciale Internationale (D.C.I)
4. Date esentiale necesare informarii rapide asupra unui medicament:
- Denumirea Comerciala Internationala
- Denumirea Comerciala
- Producatori
- Indicatii
- Doze
- Contraindicatii (C.I)
- Reactii adverse
- Precautii
5. Indicatii asupra modului de prescriere conform Nomenclatorului de Medicamente si produse biologice de uz uman elaborat de Agentia Nationala de Medicamente.
6. Reactualizari de ultima ora privitoare la medicamentele intrate in uz in Romania.
Cartea pote fi cumparata la pretul de 66.50 ron (taxe de expeditie incluse) la adresa www.vreau-carti.ro
Flacara Violeta
Flacăra Violetă- Teodor Vasile
O terapie complementară integrativ-holistică creată prin întrepătrunderea elementelor psihoterapeutice cu tehnici specifice abordate de medicina alternativă.
M-am gândit îndelung la ce aş putea să vă scriu într-un început, pentru a vă aduce din scaunul vostru, din locul unde vă aflaţi acum când răsfoiţi aceste pagini, cum aş putea să vă aduc în lumea mea, în magica mea lume.
Mi-am amintit cuvintele lui Einstein, pe care, culmea, le-am primit de la o colegă, după o meditaţie asemănătoare cu cea despre care urmează să citiţi mai departe. Dar, până atunci, să vă spun ce credea Einstein despre această viaţă: „Îţi poţi trăi această viaţă ca pe un continuu Act de Magie sau o poţi trăi fără să vezi nimic magic în ea!”
TU, doar TU, cel care ţi această carte acum în mână, eşti cel care hotărăşti cum vrei să îţi trăieşti viaţa. TU eşti acela care alegi. Poţi închide acum această carte şi mâine dimineaţă să te duci să o înapoiezi vânzătorului, poţi să o citeşti şi să negi experienţele trăite de miile de oameni ce au accesat această Cale descrisă între coperţile acestei cărticele – şi este cam acelaşi lucru, ba mai mult, pierzi şi banii pe care i-ai dat pe ea şi, bineînţeles, şi preţiosul tău timp. Sau ai putea să reflectezi asupra vieţii tale şi să-ţi găseşti propria TA Cale de a-ţi trăi viaţa, ce pe un continuu Act de Magie. Rămâne ca Tu să fii cel care decizi…
Această carte a apărut cu greu, ce-i drept au contat foarte mult în întârzierea acesteia frământările mele, dacă fac bine sau rău scriind o astfel de carte. Dacă nu cumva prezentând o astfel de metodă nu o să aduc un prejudiciu medicinii alternative sau complementare, fiind un promotor al acesteia. Mi-a fost teamă că publicul larg din România nu este pregătit să acceadă sau să accepte o astfel de „cale”.
Ideea de meditaţie pentru sănătate este perimată în România. Însăşi Credinţa în Dumnezeu este afectată la un număr din ce în ce mai mare de persoane atât din România, cât şi din întreaga lume. Acel dicton „Credendo Vides” – crede şi vei vedea, din nefericire nu este accesibil pentru marele public intoxicat şi aşa de prea multe show-uri politice, sociale şi economice desfăşurate în această mult prea încercată ţară.
Societatea românească se hrăneşte cu genul de „ştiri de la orele 17:00” sau 19:00 sau cu „ştirile de noapte”, unde exemplele negative sunt transformate la nivel de scară universal valabilă.
Cu toate acestea, într-un final, m-am simţit dator faţă de Dan, de amintirea sa, faţă de foşti colegi de facultate care au fost decimaţi de o societate manipulată de teamă şi poate, cel mai mult, cu siguranţă, au contat cei care mi-au fost alături în aceşti ani, cei împreună cu care am făcut această meditaţie, fiecare dintre ei simţind efectele binefăcătoare ale acesteia. Ei sunt cei care mi-au cerut să scriu această carte. Datorita lor vă scriu acum aceste rânduri…
Nu cred că societatea românească este pregătită acum pentru a primi aşa ceva, dar, cine ştie, poate peste cinci sau peste zece ani, când copiii mei vor fi deja mari, această carte va avea puterea de a schimba în bine destinul unor oameni…
Pace, Lumină, Iubire!
Teodor Vasile
Cartea este momentan indisponibila pe http://www.vreau-carti.ro/
Dumitru Almas – POVESTIRI ISTORICE
POVESTIRI ISTORICE – ALMAS DUMITRU
Am scris această carte anume pentru cei mici, care n-au ajuns încă în clasa a IV-a, când încep a învăţa istoria patriei după manual. Mărturisesc: n-a fost o treabă uşoară. Dar m-am ostenit a o alcătui dintr-o stăruitoare poruncă lăuntrică, numită râvna de a ajuta micuţii noştri preşcolari şi şcolari, copiii noştri dragi, să înceapă a desluşi, încă din fragedă pruncie, câte ceva din adevărul istoriei şi din lumina legendelor patriei. Mi-a plăcut a mă osteni scriind-o, cu gândul de a-i face să simtă, încă din anişorii când abia deschid ochii asupra lumii, că au bunici şi străbunei vrednici care se cuvine a fi iubiţi şi respectaţi. Că au o patrie a lor, apărată, îmbogăţită şi înfrumuseţată de aceşti moşi şi strămoşi. Că patria aceasta, România, are o istorie de muncă, de creaţie, de luptă şi eroism pe care datori sunt şi ei a o cunoaşte şi a o iubi, cum se iubesc pe sine. Că dragostea de ţară trebuie să fie aidoma tuturor simtămintelor cu care s-au născut şi în care trebuie să crească: adâncă, serioasă, demnă, nobilă. Dumitru Almas
Mai multe titluri ale autorului Dumitru Almas gasiti pe http://www.vreau-carti.ro/
Horia Varlan – Carte de bucate
Cartea de bucate a lui Horia Varlan poate fi achizitionata acum la un pret special pe www.vreau-carti.ro
Horia Virlan-Bucatele noastre. Carte cu preparate mai mult sau mai putin romanesti
Horia Virlan-Bucatele noastre. Carte cu preparate mai mult sau mai putin romanesti
Maestrul bucatar de la “Cireasa de pe tort” si “Uite cine gateste!” si-a relansat cartea “Bucatele noastre. Carte cu preparate mai mult sau mai putin romanesti”! Epuizata in cateva saptamani de la lansare, cartea lui Horia Virlan a fost reeditata, la cererea iubitorilor de arta culinara.
Horia Virlan – Bucatele noastre. Carte cu preparate mai mult sau mai putin romanesti

Carte de bucate - Horia Varlan
Cartea conţine reţete ale unor preparate care au fost culese de autor în călătoriile prin ţară, altele preluate din caietele de bucate ale bunicii sau “furate” de la câte o gospodină pricepută, dar toate au fost testate de autor în bucătărie, iar marea majoritate a preparatelor a suferit modificări în ceea ce priveşte componenţa ingredientelor şi a tehnicilor culinare.
Ingredientele şi condimentele sunt cele comune, pe care le găsim în orice magazin, super market sau piaţă. Autorul nu a dorit să împopoţonez reţete gătite de mamele şi bunicile noastre cu ingrediente “fancy”, doar din dorinţa de ale face cât mai interesante.
Cartea este impartita în patru mari capitole, fiecărui capitol revenindu-i câte un anotimp. în acest fel
vom înţelege şi de ce mâncărurile româneşti se deosebesc de cele ale unori ţări exotice. Noi avem
privilegiul să ne fi născut într-o ţară cu o climă temperat continetală, ce are specifică împărţirea în patru
sezoane diferite în ceea ce ce priveşte temperatura şi nivelul precipitaţiilor. Acest fapt a dus la cultivarea
legumelor şi fructelor ce rodesc doar în anumite perioade ale anului, aşa că bucătăria românească se
bazează pe sezonalitate, neavând fructe şi legume proaspete 12 luni pe an.
Pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să sărbătorească într-un cadru familial anumite
evenimente, autorul a rezervat fiecărui sfârşit de capitol câte o pagină ce conţine câteva meniuri
complete, specifice sezonului respectiv, reţetele preparatelor fiind, bineînţeles, regăsite în capitolul cu
pricina.
Marin Preda
Romancier talentat, Preda se naste în judetul Teleorman, la Silistea-Gumesti, în familia lui Tudor Calarasu, Termina în sat sapte clase si, între 1937-1940, este elev la Scoala Normala din Abrud, continuata la Cristuru-Odorhei si, dupa aceea, la Bucuresti. Ia examenul de capacitate, dar renu
nta la scoala. E functionar la Institutul de Statistica, face corectura la Timpul, unde debuteaza în 1942 cu schita Pârlitu. Încurajat, publica apoi proza si e remarcat de Eugen Lovinescu la cenaclul Sburatorul. În 1948, debut editorial: Întâlnirea din pamânturi. Tânarul nuvelist plateste, si el, tribut realismului socialist, ca majoritatea scriitorilor din perioada “dictaturii proletariatului” (Desfasurarea s.a.)
Prima sa capodopera este Morometii (vol. I- 1955; vol. II-1967), carte care a fost apoi ecranizata.
A mai scris romanele: Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, Delirul, precum si a doua capodopera Cel mai iubit dintre pamânteni (1980), dupa care a fost gasit mort, în camera sa de creatie de la Palatul Mogosoaia. S-a stins, în mod suspect, la 16 mai 1980, lasând o dâra de legende asupra disparitiei sale pamântesti, tinând cont ca romancierul era cunoscut pentru atitudinea sa rece fata de autoritatile timpului.
Cartile autorului pot fi achizitionate la preturi speciale de aici :
Sau pachetul promotional ,ce contine toate cele 10 volume la pretul de 212 lei
DESTINE FURATE
DESTINE FURATE ( la pret redus )

Cunoscutul scriitor american HARLAN COBEN, câştigător a numeroase premii literare, îşi încântă cititorii cu o poveste despre fragilitatea legăturilor interumane, în special a celor dintre părinţi şi copiii ajunşi la vârsta adolescenţei. Destinele a trei familii care locuiesc într-un orăşel de lângă New York se întrepătrund într-un mod tragic, neaşteptat şi violent, iar legături ascunse ameninţă să iasă la suprafaţă, să dea viaţa comunităţii peste cap şi să-i forţeze pe părinţii disperaţi să întreacă orice limită pentru a-i apăra pe cei pe care îi iubesc cel mai mult pe lume. Un roman provocator, o intrigă captivantă, personaje autentice – sunt ingredientele unei lecturi fascinante de la prima până la ultima filă.
The Secret – Secretul: Cartea Recunoştinţei
The Secret – Secretul: Cartea Recunoştinţei (la pret redus) Secretul continua sa fie cartea fenomen în întreaga lume, un adevarat mega-bestseller international care a inspirat milioane de oameni sa traiasca vieti extraordinare. Acum apare singurul ghid oficial si autorizat al cartii de succes: The Secret – Secretul: Cartea Recunostintei, de Rhonda Byrne. The Secret – Secretul: Cartea Recunostintei este unul dintre cele mai puternice ghiduri ce-l puteti folosi spre a va transforma viata în fericire deplina. Când folositi aceasta carte în fiecare zi si scrieti despre toate lucrurile din viata pentru care sunteti recunoscator, veti fi apoi placut surprins de lista interminabila a gândurilor care revin la dumneavoastra si de lucrurile noi demne de recunostinta dumneavoastra. Puteti folosi The Secret – Secretul: Cartea Recunostintei spre a atrage puternic în viata dumneavoastra lucruri specifice pe care le doriti si spre a fi în deplina abundenta. Cartea este plina de afirmatii scrise de Rhonda Byrne menite sa permiteti sa aduceti bucuria si armonia în toate aspectele vietii dumneavoastra. Inspirati fiind de scrierile Rhondei, in fiecare zi veti face o lista a lucrurilor pentru care sunteti acum recunoscatori, urmata de o lista a Intentiilor de Recunostinta continând toate lucrurile dorite în viata dumneavoastra. The Secret – Secretul: Cartea Recunostintei are un design grafic de exceptie si este de o eleganta aparte. Aceasta carte va ajuta cititorii sa-si concentreze energiile si, în mod limpede si eficient, sa foloseasca pe deplin puterea legii atractiei în toate aspectele vietii lor pentru sase luni. Nu exista limite a lucrurilor bune ce le puteti aduce cu putere în viata dumneavoastra. Prin practicarea recunostintei în fiecare zi, va veti mari puterea magnetica de a atrage o viata minunata dincolo de puterile visurilor dumneavoastra.

cartea recunostintei
Morometii 2 volume
Morometii la super pret
Romancier talentat, Preda se naste în judetul Teleorman, la Silistea-Gumesti, în familia lui Tudor Calarasu, Termina în sat sapte clase si, între 1937-1940, este elev la Scoala Normala din Abrud, continuata la Cristuru-Odorhei si, dupa aceea, la Bucuresti. Ia examenul de capacitate, dar renunta la scoala. E functionar la Institutul de Statistica, face corectura la Timpul, unde debuteaza în 1942 cu schita Pârlitu. Încurajat, publica apoi proza si e remarcat de Eugen Lovinescu la cenaclul Sburatorul. În 1948, debut editorial: Întâlnirea din pamânturi. Tânarul nuvelist plateste, si el, tribut realismului socialist, ca majoritatea scriitorilor din perioada “dictaturii proletariatului” (Desfasurarea s.a.)
Prima sa capodopera este Morometii (vol. I- 1955; vol. II-1967), carte care a fost apoi ecranizata.
A mai scris romanele: Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, Delirul, precum si a doua capodopera Cel mai iubit dintre pamânteni (1980), dupa care a fost gasit mort, în camera sa de creatie de la Palatul Mogosoaia. S-a stins, în mod suspect, la 16 mai 1980, lasând o dâra de legende asupra disparitiei sale pamântesti, tinând cont ca romancierul era cunoscut pentru atitudinea sa rece fata de autoritatile timpului.
Cele doua volume contin povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, mai precis din satul teleormanean Silistea-Gumesti, care cunoaste, de-a lungul unui sfert de secol, o adanca si simbolica destramare.
Simbolul pierdut
Simbolul pierdut la super pret
Dan Brown
Romanul este rezultatul a cinci ani de cercetare si documentare, iar actiunea se concentreaza( în 12 ore, în care eroul de la Harvard, profesorul Robert Langdon, ne conduce alert si codificat în culisele tainice ale masoneriei. Am fost întotdeauna fascinat de puterile oculte, de societatile secrete. Am crescut într-un oras din New England, unde exista o loja masonica( deasupra teatrului local si voiam sa( aflu ce se întampla( acolo, declara Dan Brown cu prilejul lansa(rii. La numai o sa(pta(mâna( de la punerea sa în vânzare, Simbolul pierdut confirma toate as,tepta(rile specialistilor: 2 milioane de exemplare vândute, dupa( cum anunta editura americana( Doubleday. Editura RAO este init ,iatoarea Fenomenului Dan Brown în România si a publicat seria completa( de romane apartinând autorului: Codul lui Da Vinci, Fortareata digitala, Ingeri si demoni.
Dictatura gastronomica – 1501 feluri de mancare de Constantin Bacalbasa
Dictatura gastronomica – 1501 feluri de mancare de Constantin Bacalbasa
Dupa 75 de ani, cea mai spectaculoasa carte de bucate a Romaniei interbelice, despre care Pastorel Teodoreanu spunea ca este “un monument gastronomic”, va porni din nou pe drumul catre cititori. Dictatura gastronomica. 1.501 feluri de mancare a lui Constantin Bacalbasa este ingrijita, prefatata si imbogatita cu sute de note si de anecdote de Simona Lazar – editor al “Jurnalului de bucatarie”, suplimentul de succes al “Jurnalului National”.
